Florin Chilian - Pe tocuri.
"Doar un om puternic poate sa planga"
Dupa incercari esuate si telefoane ratate, interviul cu Florin Chilian parea ceva mai enigmatic si mai volativ ca biletul de la Festivalul Sziget de anul viitor. Nici cand am apasat Record la Ipod pentru prima intrebare si mi-am mai domolit nelinistea, nu eram sigura ca se intampla cu adevarat. Ei bine, cu putin noroc si multa ambitie, ma bucur sa vi-l prezint pe Florin Chilian asa cum nu s-a lasat vazut niciodata: raspicat de sincer, teribil de seducator, enervant de arogant, imposibil de colocvial. Dincolo de aceasta masca controversata dar asumata, Chilian nu este un personaj. Este doar un om cu foarte mult talent. Pe care nu uita sa-l aminteasca sau sa-l demonstreze cu fiecare ocazie. Iar cand inspiratia nu i se asterne cuminte la picioare, recurge la personalitate. Si credeti-ma, e un interlocutor mai mult decat incomod. Dovada? Nicio intrebare dintre cele pe care le cititi nu este de pe lista cu care venisem. Am intrat in jocul lui, am eliberat cate putin masca si am descoperit un artist autentic.
PeTocuri: Intr-un interviu recent, esti comparat cu Mircea Vintila, Mircea Baniciu si Alexandru Andries. Pentru alt cronicar, esti alaturi de valul muzical reprezentat de Pavel Stratan. Tu unde te situezi?
Florin Chilian: Comparatia cu toti acesti oameni pe care i-ai numit mi se pare usor fortata. Pentru ca ei tin de istoria muzicii din Romania, de cea actuala. Sunt niste bunuri nationale, nenorocirea este ca potrivit cretinului nostru obicei avem tendinta asta de a-i goni pe oamenii astia care ar trebui sa fie reprezentativi. Sau de a-i omori, in cel mai rau caz. E o chestie ciudata. Absolut toata lumea care ar fi putut reprezenta ceva pentru mase, mai ales in ultimul timp, s-a imbolnavit. Eu sper sa fie o cincidenta nefericita si nu rodul unor minti diabolice. Altfel, comparatia cu ei este onoranta. Nu il includ aici pe Pavel Stratan pentru ca ar trebui sa depasim nivelul "Amintirilor din copilarie". Daca nu ajungem macar la adolescenta in volumul 3 avem o mare problema. Altfel, ca sunt alaturi de Pavel Stratan? Nu stiu ce Dumnezeu se intampla cu acesti cronicari de muzica. Din punctul meu de vedere ei nu exista. Ii cumperi pe toti cu o jumatate de bere trezita.
- Crezi ca exista aceasta meserie?
- Ar trebui sa existe, ar trebui sa fie justificata, ar trebui sa fie o voce de care sa se tina cont, care sa fie luata in seama si care in urma unui editorial sa te distruga ca si artist sau sa te valorifice. Din nefericire, nu exista editorialisti buni la noi. Ii cumperi pe toti. Toti vor sa fie prieteni cu toata lumea. E suficient, din punctul meu de vedere, sa nu fac nimic pentru ca sa fiu foarte bun. Nu am cu cine sa ma compar, macar pe cararea asta muzicala. Altfel, am spus totdeauna ca ar trebui sa se tina cont de oamenii astia de care am vorbit. Mai ales in contextul in care organizatorii de concerte trateaza toate legumele venite de dincolo ca pe niste megastaruri. In schimb, la noi vin artistii si pleaca lautarii, deci avem o mare problema. Asta tine de esenta neamulului nostru: suntem un neam de curve. Proaste. Curvele destepte sunt in politica.
- Cum iti place Bucurestiul?
- Bucurestiul e pus pe o mlastina. Mi se pare senzational, atata vreme cat suntem paziti de cretinii astia de gabori de la circulatie care nu ies decat noaptea la spagi ca sa dea mai departe pana la Ministerul de Interne. Altfel e al nostru, ne reprezinta, e imaginea noastra. E oglinda noastra. Oricat de putin ne-ar placea sa credem. Mai ales arhitectural. N-am auzit inca de vreun arhitect al orasului care sa fie bagat inca la parnaie pentru ce s-a facut.
- Am citit ca esti foarte comod. Este muzica un compromis pentru a iti asigura timpul liber?
- Nu imi pl florian chilianace munca. Ca sa-l citez pe Huxley, "lenea e atributul oamenilor cu valoare". Mi-e atat de drag de mine cand mi-e lene de nu vrei sa stii. Prostii nu pot fi lenesi pentru ca mor de foame. Si atunci fac acest "compromis" ca sa exist in social, pentru ca - vrem nu vrem - suntem animale sociale, iar cineva trebuie sa plateasca facturile. Din punctul meu de vedere, nu este niciun compromis. Este forma mea de respiratie, culmea, extrem de bine platita. Nu ca ar fi meritul altcuiva in afara de mine. Stiu exact ce sa cer. Daca nu e ca mine, nu e deloc.
- Canti si esti impotriva sistemului, asa se zice. Ce compromisuri ai facut, totusi, cand sistemul n-a vrut sa cedeze in fata dorintelor/nevoilor tale?
- Sigur ca a trebuit sa le fac. Dar mai ales sa nu le fac. Alegerea o avem fiecare dintre noi. Poate si timpul asta usor mai lung in ceea ce priveste notorietatea de care ma bucur acum, (nu cred ca m-ai chemat doar pentru ca am eu ochelari cu rama rosie) sa fi avut vreun rol. Am fost ca fiecare dintre astia mici. Care acced la glorie. Mi s-au propus tot felul de inventii. Poti sa spui Nu. E asa de usoara institutia asta a refuzului. Diferenta o face coloana vertebrala. Pe care cei mai multi dintre noi nu o avem. Suntem niste moluste care lasam in urma noastra bale. Nu si eu.
- Crezi in branduri?
- Sigur ca da. Ma folosesc de ele. E asa de simplu sa fii destept cand lumea e proasta in jurul tau. Si daca doar atat imi trebuie ca sa devin mai apreciat decat s-ar cuveni sa fiu, nu ma deranjeaza. Pentru ca nu e decat o rasturnare in oglinda a unei situatii; nu poti sa explici unui om ca poate reusi in viata fara sa faca compromisuri decat daca ii dai un exemplu. Forta exemplului e zdrobitoare. Uite ca se poate si fara sa pupi in fund sau sa te apleci sau sa cazi in genunchi.
Daca esti tampit, brandurile iti schimba personalitatea. Am o camasa de super firma, care nu se gaseste in Europa. De ce? Daca tot m-am apucat sa fac muzica si sunt foarte echilibrat financiar, desi am tot felul de zanzanii in cap - gen videoclipuri de zeci de mii de euro - ce sa faci cu atatia bani si atata minte? Iti cumperi lucruri de calitate. Sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri de proasta calitate. Nu mi le permit. Pe de alta parte, imi place. E si o chestie de orgoliu. E propria mea recunoastere fata de mine ca am reusit sa fac ceva din nimic. Din ceva ce au toti pe langa noi. Ca inspiratia tine de o mitocanie care se cheama talent. N-am nicio vina. E o reverenta fata de mine, neasteptand de la contemporani asta pentru ca sunt niste imbecili. Nu suntem in stare sa ne recunoastem valorile si eu ma valorizez in contextul asta.
Am o problema cu pustii astia care vor sa faca muzica si sunt furati de colegii lor sau de Statul roman si vreau sa le arat ca se poate, chiar daca te pisi impotriva vantului. Conteaza sa crezi teribil de mult in tine si sa nu te mai scuzi atata pentru ca esti talentat sau esti un tip istet.
- Lasi impresia unui artist controversat, in sensul de extravaganta si opinii incomode. Cat este imagine de presa, cat autenticitate in aceasta atitudine?
- Adevarurile mele nu sunt si ale celorlati. Asta vrei sa zici? Am incercat sa intru in fenomenul asta muzical decent, cum se intra. Nu neaparat carand instrumente la compania de sunet. Am avut sansa sa cunosc muzica din backstage. La 15 ani, cand trebuia sa-mi termin liceul la zi, am inceput sa-i car sculele lui Vali Sterian ca sa castig niste banuti, dupa ce renuntasem la ciclism. Dupa care am lucrat in diverse locuri. Prin 94 am incercat sa intru in muzica si am reusit de-abia in 2001. Cu album, cu casa inchiriata, stand pe la prieteni ca sa strang bani pentru studio. In sfarsit am incercat sa intru foarte decent si primul album - Iubi, interfata la realitate - a fost refuzat de toate casele de discuri. Dupa care am zis ok, bun, nu se poate asa ceva, ce ar trebui sa fac? Putin scandal. Din punctul meu de vedere, am avut noroc deoarece toate lucrurile care sunt pentru unii incomode sunt lucruri care ma reprezinta pe mine. Sunt extrem de transparent in muzica pe care o fac. Si atunci a trebuit sa construiesc natura controversata a personajului Florin Chilian pentru ca stiam ca genul asta de rahat atrage media. Si fara media nu poti exista. Partea misto in reusita asta au fost anii 2001-2004 pana la al doilea album- "Decalogul", care se vinde si acum (si asta e o alta minune, nu s-a mai intamplat in muzica romaneasca asa ceva). "Iubi" s-a propagat pe cale orala. Am avut parte de cresterea aia tampit de fireasca. Aproape fiziologica, care tine de un firesc absurd: aprecierea personala a fiecaruia dintre oamenii care au apucat sa asculte albumul. Dupa care mi-am dat seama ca am o datorie fata de muzica mea, nu? Pentru ca tot sunt eu extrem de talentat, ca sunt. N-am sa ma scuz pentru asta. Mi-am dat seama ca trebuie sa construiesc acest personaj, usor controversat. Singur, pentru ca nu am am avut parte de ajutorul niciunui trust de media in spate, ca daca aveam ar fi fost mult mai simplu. Nu stiu daca ar fi fost si firesc. As fi ajuns sa fiu ceea ce sunt foarte multi colegi de-ai mei, adica un produs media, care exista sau care nu rezista. Altfel, mi-a trebuit foarte putin sa ajung in interesul media, pentru ca e de ajuns sa spui 3 tampenii asumate ca sa devii interesant.
- Dar acest interesant nu tine in timp.
- De acord, dar baza exista. Cand oamenii se intreaba cine Dzeu este asta care ne face pe noi cretini - pe de-o parte avand dreptate, pe de alta ne e noua inconfortabila aroganta lui - cine este asta? Ia sa-i luam albumul sa vedem ce stie. Elementul pe care m-am sprijinit dintotdeauna a fost muzica.
- Muzica e argumentul tau final.
- Creatia unui om, ce lasa el in urma. Poti judeca intr-un context orice fapta a unui om. In spatele acestora ramane creatia. Daca se consuma sau nu, daca se uzeaza sau nu in timp. Am invatat de la Vali Sterian tot ce nu trebuie sa fac in muzica. Si am ales bine.
- Ce contine sistemul de valori Florin Chilian? Pe cine pedepseste, pe cine denunta si pe cine premiaza?
- Sunt lucruri atat de imbecile ca te sperii. Atat de firesti ca ai putea sa o iei la goana. De asta sunt si atat de plictisitor. Nu se schimba nimic. Neavand nicio legatura cu cele 10 porunci, binele e bine, raul e rau, punct. Albul e alb, negrul e negru.
- Nu crezi in banda asta gri?
- Oh, ba da, ne defineste dar nu si pe mine. Sunt unele lucruri care intr-adevar se nuanteaza dar pe linie de text. Sau pe linie de feeling. Dar niciodata atunci cand vrei sa judeci o fapta de a ta sau de a altuia. Pentru ca genul ala de nenorocire "cine sunt eu sa judec?" e o mare mitocanie. Ne salvam putin de fiecare data cu aceasta scuza.
- Pe linie de feeling esti dispus sa gasesti banda de gri?
- Da. Pentru ca nu suntem animale devotate. Ca pinguinii, cu un singur partener.
- Ce e in neregula cu muzica romaneasca si, prin extensie, cu tara asta?
- N-are personalitate, arta trebuie sa fie profund personala. Sunt extrem de talentat si de asta ii indemn pe toti sa nu se raporteze la context. E consumabil si dispare maine. Trebuie sa-si caute orizontul propriei personalitati.
- Crezi ca poti face muzica fara talent?
- Oh, da, uita-te la 99% dintre colegii mei. Sau la astia de la Uniunea Compozitorilor care ar trebui sa fie bagati la inchisoare pentru insusire de foloase necuvenite sau fals si uz de fals. Sigur ca poti, copiezi de dincolo, le declari ale tale si mai iei si foarte multi bani. Uita-te la Ministrul Culturii, Iorgulescu. Compozitorul fara creatie si care castiga vreo 500 de milioane drepturi de autor. Si e si foarte "talentat".
- Muzica ta este o poveste puternic personalizata. In ce masura experienta intimitatii compromite sau ajuta compozitia?
- Am aceleasi valori tot timpul. Daca arta nu tine de puternic personalizat, atunci tine de design. Nu e vorba de experienta, ci de acceptarea experientelor care te-au adus pana acolo. Oricat de rele sau negre sau ciudate, fericitele nuante prin care ai trecut, daca alegi sa nu le faci parte din tine inseamna ca ai o problema mare. Si asta te departeaza de propriul eu. Pe tine te-au construit si altii din moment ce le-ai atins vietile cumva. Nu te poti raporta doar la o experienta ca si aia tine de context. Trebui sa vezi in ce masura rezista in timp.
- Si cum se potriveste atitudinea asta cu secolul asta?
- Dupa mine, se asimileaza sensibilitatea cu lacrimile. Si doar un om puternic poate sa planga sau sa-si arate sensibilitatea, pentru ca asta inseamna ca si-o accepta. Si in momentul in care o face publica, devine punctul lui forte. Peste asta nu te poti duce cu buldozerul decat daca esti dobitoc. Eu ma raportez la alt gen de valori si nu la la violurile astea zilnice.
- "Imi pun sufletul pe tava"- afirmi intr-un interviu. Pare desuet astazi, mai ales pentru barbati, considerati niste persoane incapabile sa-si exprime sentimentele. Tu cum reusesti si, mai ales, cum crezi ca se pot maturiza barbatii?
- Tine de umanitate, nu de sex. Am vazut femei cu atatea "cojones" ca jumatate din populatia masculina a Bucurestiului nu le poate ajunge din urma. N-are legatura cu sexualitatea. Trebuie sa crezi in tine. E absurd si atat de simplu. Toate lucrurile decisive au fost scrise deja. Nu conteaza nimic altceva decat propria experienta de viata. Scoala te invata cum sa functionezi normal intr-o lume perfect anormala. E un mare semn de intrebare. Iti toceste aripile de inger. Asta nu tine de educatie decat ca forma de manifestare a refuzului. Daca esti suficient de sanatos atunci iti dai seama ca a spune NU e suprema forma de evolutie.
- Tu crezi mult in forma asta de refuz. Nu simti ca iti construiesti un zid in jurul tau?
- Ba da, diferenta e ca un zid cu cat e mai inalt si mai gros cu atat ascunde ceva mai profund si mai sensibil. Pe de alta parte, existenta unui zid presupune existenta unui nebun care trece dincolo si-i da foc.
- Oamenii sunt, in esenta, niste animale sexuale, bazate doar pe instincte?
- Cred ca suntem la nivelul asta programati. Si sunt 2 motoare care duc lumea inainte: dragostea si ura, restul sunt intamplari. Daca spun educatie par tampit, se cheama mai curand instructie si nu tine de contexte lumesti ci de spiritualitate. Este vorba de o alegere. Doar ca pe noi ne conduc hormonii de cele mai multe ori. Astea sunt zonele de gri in ceea ce priveste natura profund umana a unei relatii. Ideatic vorbind. Suntem programati asa. Diferenta o face gradul de instructie spirituala pe care o avem sau ne-o facem singuri. Tu cu tine. Nu tine de experienta. Ci de profunzimile proprii in care poti cadea in momentul in care esti fericitul castigator al unei comunicari cu tine insuti. Nu-i suficient ca murim in fiecare clipa, trebuie sa mai si muncesc pentru asta? Fac ceva profund uman, ma caut ca sa ma descopar. Dupa noptile astea de insomnie, sunt incendii pe care voi le percepeti ca muzica.
- De ce crezi ca lumea din jurul nostru nu reuseste sa pastreze intacta o relatie?
- Pentru ca tot ce tine de societate te indeparteaza de ce esti tu ca om. Suntem nascuti ca sa producem plus valoare. Nu cred in relatiile intre 2 oameni care nu au ocupatii legate de arta sau profund umaniste. Nu ai decat sa te descoperi pe tine ca sa incepi sa reprezinti ceva pentru celalalt. Asta presupune sa fii altcineva in fiecare zi pentru celalalt, nu tu insuti. Pare usor complicat in exprimare dar nu e deloc. Tu cu tine ai de rezolvat multe lucruri. Te indepartezi foarte mult de tine in detalii gen serviciu, rate, bani, ceasuri, masini, case. Si la revedere. Depinde cu ce pret platesti banii pe care ii ai. Eu ii platesc cu talentul. E o chestie de la Dumnezeu. Cu propria mea viata. Dar nu cu munca. Din clipa in care te-ai nascut ce ti se daruieste cu maxima larghete este moartea.
- Crezi in dragoste?
- Oh, da. Nu suntem toti ingerasi, cei mai multi sunt dobitoci.
- "Raiuri de iad" - trebuie sa recunosc, m-a prins, dar nu am inteles. Imi explici un pic metafora.
- Nu e o metafora. Pentru multi e un adevar. Raiul copilariei devine un iad pentru niste copii ai caror parinti care aleg sa-i aiba ca sa obtina niste pasapoarte sociale. Unii dintre noi nu au parte de o copilarie frumoasa, dar altii au parte de o copilarie alaturi de niste parinti care ii invata sa minta, sa fure, sa ascunda. Sa nu stie ce e dragostea. E un album pe care sper sa-l scot candva - desi lucrez cu artisti - in care e vorba chiar despre asta. Are la baza o mare, mare tristete. Pana acum nu am scris decat despre mine. E prima oara cand scriu despre altcineva. Am reusit sa cunosc un singur om atat de bine ca sa pot spune asta.
Albumul e scris de mult timp, dar lucrez cu artisti. Alerg inca dupa Autistul. Am 3 albume gata, mai e de asteptat macar 6 luni pana la lansarea urmatorului. Nu cred in oamenii cu o creativitate dusa la infinit. Avem la dispozite o anumita cantitate de informatii pe care o consumam in timpul vietii daca suntem norocosi.
- E cool sa fii artist?
- Nu stiu, tu sa-mi spui. Mie mi se pare atat de firesc. Nefiresc mi se pare ce faci tu, sa te duci dimineata la munca si sa spui Buna dimineata, sefa.
- Se spune despre tine ca esti fie nebun, fie genial. Tu cum te consideri?
- Se cheama schizofrenie. Sociala. Granita dintre nebunie si genialitate e extrem de mica. Sunt suficient de genial ca sa par nebun si suficient de nebun ca sa pot fi explicat ca fiind genial. Ca asa scapi cel mai usor de reusitele mele. Cand incerci sa le explici. "Uite bah ala a reusit, da bah da, ala e nebun". Nu judeca nimeni ce a trebuit sa fac ca sa reusesc. "Bah, da ala e genial". Si atunci iar ai scapat, ca ti se pare un univers de neatins. E o conventie si asta. Nu sunt cu nimic diferit.
- Ciclist, crupier, vanzator de ziare - si cred ca lista poate continua cu exemple la fel de neobisnuite. Ce spun optiunile astea despre tine?
- Mi-a placut mult bicicleta. La 5 ani am furat prima mea bicicleta. I-am furat-o unei fetite din fata unei cofetarii de la Vitan. M-a prins ta-su si i-am dat-o inapoi. Dar am facut cateva ture. Ma fascina obiectul ala. Si am fost extrem de norocos. Am dus fascinatia asta pana la a fi multiplu campion de ciclism. Era mai simplu sa mananci de la Lotul National. Apoi, carator de scule, nu mi-e jena, sunt mandru, am muncit penru banii mei si de asta ma menajez acum. Am lucrat la cazino, am ajuns destul de bine pana mi-am dat seama ca imi traieste un cretin viata. Sunt foarte plictisitor. Mi-a fost si foarte frica, pentru ca cei mai multi dintre noi alegem sa ne impingem visele foarte departe, e ultimul nivel de rezistenta. Al nostru in fata noastra. Vorbesti cu tine si-ti zici: "Bai, stii, mie mi-ar fi placut sa fiu pictor nu director de banca. Impingi visele astea atat de departe incat in cele din urma nu faci decat sa amani inevitabilul.
- Te-ai apucat de muzica foarte tarziu. S-a intamplat asta din lipsa de incredere sau de talent?
- Frica a fost cauza. Mi-a fost frica sa nu o dau in bara cu lucrul despre care simteam ca ma defineste cel mai profund. Adica intersectia dintre mine si societate trecea prin muzica. Si daca asta imi asigura un succes lamentabil dar rasunator o beleam. Mi-a luat 33 de ani sa-mi depasesc momentul. Incercam de la 18 ani. Am fost fricos pana cand mi-am dat seama ca nu am de ce sa-mi cer scuze pentru ce sunt. Restul e pur noroc. As fi imbecil sa nu recunosc ca am avut norocul sa am langa mine oameni speciali. Si multa sansa. Pe de alta parte, nu am cerut oamenilor de langa mine decat 15% din ce imi cer mie.
- E nevoie de dictionar pentru a intelege muzica ta? Ma refer la 10 si la manualul sau de utilizare. Stiu oameni care plang la ea si altii care raman blocati.
- Stiu ca te referi la 10. Caderea din rai are cuvinte din alea gen logica, metafizica, adevar - de-a dreptul inspaimantatoare. Pentru ele ai nevoie de dictionar. La 10 iti trebuie doar putina disponibilitate si placerea de a te juca cu drag cu mintea ta. Nu e o poveste de dragoste, ci extrem de multa maraiala si dinti stransi si gemete de furie. Eram cu casa inchiriata ca sa strang bani, stateam la un prieten, am locuit chiar si intr-un Trabant. Mi-a luat rebusul asa ca eu m-am facut propriul meu rebus. Asa a iesit 10. Nu cred in Decalog, dar cred in comunicarea cu noi insine.
- Daca ai fi presedintele Romaniei, ce ai face cu artistii care tuna si fulgera impotriva politicienilor?
- As incerca sa tin cont de ei pentru ca la nivel de reprezentativitate niciun politician nu ne-a reprezentat in strainatate mai bine ca artistii.
Ar trebui sa stim ca arta duce lucrurile inainte si nu conventia. Desi politica ar trebui sa fie compromisul pe care esti dispus sa-l faci in favoarea patriei. Ce cuvinte mari!
- Exista o Ea care sa te cuprinda in totalitate? Cum ar trebui sa fie?
- Perfecta ca mine. Trebuie sa fie un om viu. Frumoasa, nu cred in frumusetea din interior si ea sa fie urata ca trenul in gara sau ca noaptea. Asta cu misoginismul e tare la moda. Evident, e cea mai buna arma de seductie. Femeile sunt, insa, cele mai multe dintre ele, proaste.
- Crezi ca muzica ta poate schimba ceva?
- A si facut-o. Nu ma intereseaza societatea in ansamblul ei. Foarte multa lume m-a acuzat la un moment dat ca am facut publica povestea vietii ele cu un scop comercial. Am facut-o pentru ca aveam o datorie fata de cei care au avut parte de o copilarie ca a mea si care dezvolta un sindrom din asta de vinovatie, numit complexul supravietuitorului. Ceea ce e absurd. Am citit mult ca sa scap de angoasa asta. Si atunci, daca doar un pusti care a venit la mine plecand dintr-un sistem institutionalizat e bine acum, atunci am facut ce trebuia. Nu vreau sa-i salvez pe toti, e alegerea fiecaruia. Dar macar sa pun pe tapet forta exemplului. Pentru ca nimic nu e mai decisiv decat asta. Noi nu avem modele. Eu am vrut sa ma transform in model pentru copiii astia. Si am facut-o asumat.
- Pot acuza muzica ta de tezism, ca de lipsa de imaginatie sigur nu este cazul. Dar pot melodiile tale fi resimtite prea mult ca pe niste lectii?
- Crezi ca e de rau asta? Nu e deloc. Ma adresez unui procent de 0,01 % din Romania, cei care nu au murit inca. Restul de cretini pot sa moara, nu ma intereseaza. Cand faci un album axat pe o tema e deja mult prea mult. La ce am facut eu e greu sa ma depaseasca altii. Deci e ok sa fii tezist. Eu de-abia astept sa scap de albumele astea ca sa ma apuc sa scriu si muzica. (sursa:petocuri)
"Doar un om puternic poate sa planga"
Dupa incercari esuate si telefoane ratate, interviul cu Florin Chilian parea ceva mai enigmatic si mai volativ ca biletul de la Festivalul Sziget de anul viitor. Nici cand am apasat Record la Ipod pentru prima intrebare si mi-am mai domolit nelinistea, nu eram sigura ca se intampla cu adevarat. Ei bine, cu putin noroc si multa ambitie, ma bucur sa vi-l prezint pe Florin Chilian asa cum nu s-a lasat vazut niciodata: raspicat de sincer, teribil de seducator, enervant de arogant, imposibil de colocvial. Dincolo de aceasta masca controversata dar asumata, Chilian nu este un personaj. Este doar un om cu foarte mult talent. Pe care nu uita sa-l aminteasca sau sa-l demonstreze cu fiecare ocazie. Iar cand inspiratia nu i se asterne cuminte la picioare, recurge la personalitate. Si credeti-ma, e un interlocutor mai mult decat incomod. Dovada? Nicio intrebare dintre cele pe care le cititi nu este de pe lista cu care venisem. Am intrat in jocul lui, am eliberat cate putin masca si am descoperit un artist autentic.
PeTocuri: Intr-un interviu recent, esti comparat cu Mircea Vintila, Mircea Baniciu si Alexandru Andries. Pentru alt cronicar, esti alaturi de valul muzical reprezentat de Pavel Stratan. Tu unde te situezi?
Florin Chilian: Comparatia cu toti acesti oameni pe care i-ai numit mi se pare usor fortata. Pentru ca ei tin de istoria muzicii din Romania, de cea actuala. Sunt niste bunuri nationale, nenorocirea este ca potrivit cretinului nostru obicei avem tendinta asta de a-i goni pe oamenii astia care ar trebui sa fie reprezentativi. Sau de a-i omori, in cel mai rau caz. E o chestie ciudata. Absolut toata lumea care ar fi putut reprezenta ceva pentru mase, mai ales in ultimul timp, s-a imbolnavit. Eu sper sa fie o cincidenta nefericita si nu rodul unor minti diabolice. Altfel, comparatia cu ei este onoranta. Nu il includ aici pe Pavel Stratan pentru ca ar trebui sa depasim nivelul "Amintirilor din copilarie". Daca nu ajungem macar la adolescenta in volumul 3 avem o mare problema. Altfel, ca sunt alaturi de Pavel Stratan? Nu stiu ce Dumnezeu se intampla cu acesti cronicari de muzica. Din punctul meu de vedere ei nu exista. Ii cumperi pe toti cu o jumatate de bere trezita.
- Crezi ca exista aceasta meserie?
- Ar trebui sa existe, ar trebui sa fie justificata, ar trebui sa fie o voce de care sa se tina cont, care sa fie luata in seama si care in urma unui editorial sa te distruga ca si artist sau sa te valorifice. Din nefericire, nu exista editorialisti buni la noi. Ii cumperi pe toti. Toti vor sa fie prieteni cu toata lumea. E suficient, din punctul meu de vedere, sa nu fac nimic pentru ca sa fiu foarte bun. Nu am cu cine sa ma compar, macar pe cararea asta muzicala. Altfel, am spus totdeauna ca ar trebui sa se tina cont de oamenii astia de care am vorbit. Mai ales in contextul in care organizatorii de concerte trateaza toate legumele venite de dincolo ca pe niste megastaruri. In schimb, la noi vin artistii si pleaca lautarii, deci avem o mare problema. Asta tine de esenta neamulului nostru: suntem un neam de curve. Proaste. Curvele destepte sunt in politica.
- Cum iti place Bucurestiul?
- Bucurestiul e pus pe o mlastina. Mi se pare senzational, atata vreme cat suntem paziti de cretinii astia de gabori de la circulatie care nu ies decat noaptea la spagi ca sa dea mai departe pana la Ministerul de Interne. Altfel e al nostru, ne reprezinta, e imaginea noastra. E oglinda noastra. Oricat de putin ne-ar placea sa credem. Mai ales arhitectural. N-am auzit inca de vreun arhitect al orasului care sa fie bagat inca la parnaie pentru ce s-a facut.
- Am citit ca esti foarte comod. Este muzica un compromis pentru a iti asigura timpul liber?
- Nu imi pl florian chilianace munca. Ca sa-l citez pe Huxley, "lenea e atributul oamenilor cu valoare". Mi-e atat de drag de mine cand mi-e lene de nu vrei sa stii. Prostii nu pot fi lenesi pentru ca mor de foame. Si atunci fac acest "compromis" ca sa exist in social, pentru ca - vrem nu vrem - suntem animale sociale, iar cineva trebuie sa plateasca facturile. Din punctul meu de vedere, nu este niciun compromis. Este forma mea de respiratie, culmea, extrem de bine platita. Nu ca ar fi meritul altcuiva in afara de mine. Stiu exact ce sa cer. Daca nu e ca mine, nu e deloc.
- Canti si esti impotriva sistemului, asa se zice. Ce compromisuri ai facut, totusi, cand sistemul n-a vrut sa cedeze in fata dorintelor/nevoilor tale?
- Sigur ca a trebuit sa le fac. Dar mai ales sa nu le fac. Alegerea o avem fiecare dintre noi. Poate si timpul asta usor mai lung in ceea ce priveste notorietatea de care ma bucur acum, (nu cred ca m-ai chemat doar pentru ca am eu ochelari cu rama rosie) sa fi avut vreun rol. Am fost ca fiecare dintre astia mici. Care acced la glorie. Mi s-au propus tot felul de inventii. Poti sa spui Nu. E asa de usoara institutia asta a refuzului. Diferenta o face coloana vertebrala. Pe care cei mai multi dintre noi nu o avem. Suntem niste moluste care lasam in urma noastra bale. Nu si eu.
- Crezi in branduri?
- Sigur ca da. Ma folosesc de ele. E asa de simplu sa fii destept cand lumea e proasta in jurul tau. Si daca doar atat imi trebuie ca sa devin mai apreciat decat s-ar cuveni sa fiu, nu ma deranjeaza. Pentru ca nu e decat o rasturnare in oglinda a unei situatii; nu poti sa explici unui om ca poate reusi in viata fara sa faca compromisuri decat daca ii dai un exemplu. Forta exemplului e zdrobitoare. Uite ca se poate si fara sa pupi in fund sau sa te apleci sau sa cazi in genunchi.
Daca esti tampit, brandurile iti schimba personalitatea. Am o camasa de super firma, care nu se gaseste in Europa. De ce? Daca tot m-am apucat sa fac muzica si sunt foarte echilibrat financiar, desi am tot felul de zanzanii in cap - gen videoclipuri de zeci de mii de euro - ce sa faci cu atatia bani si atata minte? Iti cumperi lucruri de calitate. Sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri de proasta calitate. Nu mi le permit. Pe de alta parte, imi place. E si o chestie de orgoliu. E propria mea recunoastere fata de mine ca am reusit sa fac ceva din nimic. Din ceva ce au toti pe langa noi. Ca inspiratia tine de o mitocanie care se cheama talent. N-am nicio vina. E o reverenta fata de mine, neasteptand de la contemporani asta pentru ca sunt niste imbecili. Nu suntem in stare sa ne recunoastem valorile si eu ma valorizez in contextul asta.
Am o problema cu pustii astia care vor sa faca muzica si sunt furati de colegii lor sau de Statul roman si vreau sa le arat ca se poate, chiar daca te pisi impotriva vantului. Conteaza sa crezi teribil de mult in tine si sa nu te mai scuzi atata pentru ca esti talentat sau esti un tip istet.
- Lasi impresia unui artist controversat, in sensul de extravaganta si opinii incomode. Cat este imagine de presa, cat autenticitate in aceasta atitudine?
- Adevarurile mele nu sunt si ale celorlati. Asta vrei sa zici? Am incercat sa intru in fenomenul asta muzical decent, cum se intra. Nu neaparat carand instrumente la compania de sunet. Am avut sansa sa cunosc muzica din backstage. La 15 ani, cand trebuia sa-mi termin liceul la zi, am inceput sa-i car sculele lui Vali Sterian ca sa castig niste banuti, dupa ce renuntasem la ciclism. Dupa care am lucrat in diverse locuri. Prin 94 am incercat sa intru in muzica si am reusit de-abia in 2001. Cu album, cu casa inchiriata, stand pe la prieteni ca sa strang bani pentru studio. In sfarsit am incercat sa intru foarte decent si primul album - Iubi, interfata la realitate - a fost refuzat de toate casele de discuri. Dupa care am zis ok, bun, nu se poate asa ceva, ce ar trebui sa fac? Putin scandal. Din punctul meu de vedere, am avut noroc deoarece toate lucrurile care sunt pentru unii incomode sunt lucruri care ma reprezinta pe mine. Sunt extrem de transparent in muzica pe care o fac. Si atunci a trebuit sa construiesc natura controversata a personajului Florin Chilian pentru ca stiam ca genul asta de rahat atrage media. Si fara media nu poti exista. Partea misto in reusita asta au fost anii 2001-2004 pana la al doilea album- "Decalogul", care se vinde si acum (si asta e o alta minune, nu s-a mai intamplat in muzica romaneasca asa ceva). "Iubi" s-a propagat pe cale orala. Am avut parte de cresterea aia tampit de fireasca. Aproape fiziologica, care tine de un firesc absurd: aprecierea personala a fiecaruia dintre oamenii care au apucat sa asculte albumul. Dupa care mi-am dat seama ca am o datorie fata de muzica mea, nu? Pentru ca tot sunt eu extrem de talentat, ca sunt. N-am sa ma scuz pentru asta. Mi-am dat seama ca trebuie sa construiesc acest personaj, usor controversat. Singur, pentru ca nu am am avut parte de ajutorul niciunui trust de media in spate, ca daca aveam ar fi fost mult mai simplu. Nu stiu daca ar fi fost si firesc. As fi ajuns sa fiu ceea ce sunt foarte multi colegi de-ai mei, adica un produs media, care exista sau care nu rezista. Altfel, mi-a trebuit foarte putin sa ajung in interesul media, pentru ca e de ajuns sa spui 3 tampenii asumate ca sa devii interesant.
- Dar acest interesant nu tine in timp.
- De acord, dar baza exista. Cand oamenii se intreaba cine Dzeu este asta care ne face pe noi cretini - pe de-o parte avand dreptate, pe de alta ne e noua inconfortabila aroganta lui - cine este asta? Ia sa-i luam albumul sa vedem ce stie. Elementul pe care m-am sprijinit dintotdeauna a fost muzica.
- Muzica e argumentul tau final.
- Creatia unui om, ce lasa el in urma. Poti judeca intr-un context orice fapta a unui om. In spatele acestora ramane creatia. Daca se consuma sau nu, daca se uzeaza sau nu in timp. Am invatat de la Vali Sterian tot ce nu trebuie sa fac in muzica. Si am ales bine.
- Ce contine sistemul de valori Florin Chilian? Pe cine pedepseste, pe cine denunta si pe cine premiaza?
- Sunt lucruri atat de imbecile ca te sperii. Atat de firesti ca ai putea sa o iei la goana. De asta sunt si atat de plictisitor. Nu se schimba nimic. Neavand nicio legatura cu cele 10 porunci, binele e bine, raul e rau, punct. Albul e alb, negrul e negru.
- Nu crezi in banda asta gri?
- Oh, ba da, ne defineste dar nu si pe mine. Sunt unele lucruri care intr-adevar se nuanteaza dar pe linie de text. Sau pe linie de feeling. Dar niciodata atunci cand vrei sa judeci o fapta de a ta sau de a altuia. Pentru ca genul ala de nenorocire "cine sunt eu sa judec?" e o mare mitocanie. Ne salvam putin de fiecare data cu aceasta scuza.
- Pe linie de feeling esti dispus sa gasesti banda de gri?
- Da. Pentru ca nu suntem animale devotate. Ca pinguinii, cu un singur partener.
- Ce e in neregula cu muzica romaneasca si, prin extensie, cu tara asta?
- N-are personalitate, arta trebuie sa fie profund personala. Sunt extrem de talentat si de asta ii indemn pe toti sa nu se raporteze la context. E consumabil si dispare maine. Trebuie sa-si caute orizontul propriei personalitati.
- Crezi ca poti face muzica fara talent?
- Oh, da, uita-te la 99% dintre colegii mei. Sau la astia de la Uniunea Compozitorilor care ar trebui sa fie bagati la inchisoare pentru insusire de foloase necuvenite sau fals si uz de fals. Sigur ca poti, copiezi de dincolo, le declari ale tale si mai iei si foarte multi bani. Uita-te la Ministrul Culturii, Iorgulescu. Compozitorul fara creatie si care castiga vreo 500 de milioane drepturi de autor. Si e si foarte "talentat".
- Muzica ta este o poveste puternic personalizata. In ce masura experienta intimitatii compromite sau ajuta compozitia?
- Am aceleasi valori tot timpul. Daca arta nu tine de puternic personalizat, atunci tine de design. Nu e vorba de experienta, ci de acceptarea experientelor care te-au adus pana acolo. Oricat de rele sau negre sau ciudate, fericitele nuante prin care ai trecut, daca alegi sa nu le faci parte din tine inseamna ca ai o problema mare. Si asta te departeaza de propriul eu. Pe tine te-au construit si altii din moment ce le-ai atins vietile cumva. Nu te poti raporta doar la o experienta ca si aia tine de context. Trebui sa vezi in ce masura rezista in timp.
- Si cum se potriveste atitudinea asta cu secolul asta?
- Dupa mine, se asimileaza sensibilitatea cu lacrimile. Si doar un om puternic poate sa planga sau sa-si arate sensibilitatea, pentru ca asta inseamna ca si-o accepta. Si in momentul in care o face publica, devine punctul lui forte. Peste asta nu te poti duce cu buldozerul decat daca esti dobitoc. Eu ma raportez la alt gen de valori si nu la la violurile astea zilnice.
- "Imi pun sufletul pe tava"- afirmi intr-un interviu. Pare desuet astazi, mai ales pentru barbati, considerati niste persoane incapabile sa-si exprime sentimentele. Tu cum reusesti si, mai ales, cum crezi ca se pot maturiza barbatii?
- Tine de umanitate, nu de sex. Am vazut femei cu atatea "cojones" ca jumatate din populatia masculina a Bucurestiului nu le poate ajunge din urma. N-are legatura cu sexualitatea. Trebuie sa crezi in tine. E absurd si atat de simplu. Toate lucrurile decisive au fost scrise deja. Nu conteaza nimic altceva decat propria experienta de viata. Scoala te invata cum sa functionezi normal intr-o lume perfect anormala. E un mare semn de intrebare. Iti toceste aripile de inger. Asta nu tine de educatie decat ca forma de manifestare a refuzului. Daca esti suficient de sanatos atunci iti dai seama ca a spune NU e suprema forma de evolutie.
- Tu crezi mult in forma asta de refuz. Nu simti ca iti construiesti un zid in jurul tau?
- Ba da, diferenta e ca un zid cu cat e mai inalt si mai gros cu atat ascunde ceva mai profund si mai sensibil. Pe de alta parte, existenta unui zid presupune existenta unui nebun care trece dincolo si-i da foc.
- Oamenii sunt, in esenta, niste animale sexuale, bazate doar pe instincte?
- Cred ca suntem la nivelul asta programati. Si sunt 2 motoare care duc lumea inainte: dragostea si ura, restul sunt intamplari. Daca spun educatie par tampit, se cheama mai curand instructie si nu tine de contexte lumesti ci de spiritualitate. Este vorba de o alegere. Doar ca pe noi ne conduc hormonii de cele mai multe ori. Astea sunt zonele de gri in ceea ce priveste natura profund umana a unei relatii. Ideatic vorbind. Suntem programati asa. Diferenta o face gradul de instructie spirituala pe care o avem sau ne-o facem singuri. Tu cu tine. Nu tine de experienta. Ci de profunzimile proprii in care poti cadea in momentul in care esti fericitul castigator al unei comunicari cu tine insuti. Nu-i suficient ca murim in fiecare clipa, trebuie sa mai si muncesc pentru asta? Fac ceva profund uman, ma caut ca sa ma descopar. Dupa noptile astea de insomnie, sunt incendii pe care voi le percepeti ca muzica.
- De ce crezi ca lumea din jurul nostru nu reuseste sa pastreze intacta o relatie?
- Pentru ca tot ce tine de societate te indeparteaza de ce esti tu ca om. Suntem nascuti ca sa producem plus valoare. Nu cred in relatiile intre 2 oameni care nu au ocupatii legate de arta sau profund umaniste. Nu ai decat sa te descoperi pe tine ca sa incepi sa reprezinti ceva pentru celalalt. Asta presupune sa fii altcineva in fiecare zi pentru celalalt, nu tu insuti. Pare usor complicat in exprimare dar nu e deloc. Tu cu tine ai de rezolvat multe lucruri. Te indepartezi foarte mult de tine in detalii gen serviciu, rate, bani, ceasuri, masini, case. Si la revedere. Depinde cu ce pret platesti banii pe care ii ai. Eu ii platesc cu talentul. E o chestie de la Dumnezeu. Cu propria mea viata. Dar nu cu munca. Din clipa in care te-ai nascut ce ti se daruieste cu maxima larghete este moartea.
- Crezi in dragoste?
- Oh, da. Nu suntem toti ingerasi, cei mai multi sunt dobitoci.
- "Raiuri de iad" - trebuie sa recunosc, m-a prins, dar nu am inteles. Imi explici un pic metafora.
- Nu e o metafora. Pentru multi e un adevar. Raiul copilariei devine un iad pentru niste copii ai caror parinti care aleg sa-i aiba ca sa obtina niste pasapoarte sociale. Unii dintre noi nu au parte de o copilarie frumoasa, dar altii au parte de o copilarie alaturi de niste parinti care ii invata sa minta, sa fure, sa ascunda. Sa nu stie ce e dragostea. E un album pe care sper sa-l scot candva - desi lucrez cu artisti - in care e vorba chiar despre asta. Are la baza o mare, mare tristete. Pana acum nu am scris decat despre mine. E prima oara cand scriu despre altcineva. Am reusit sa cunosc un singur om atat de bine ca sa pot spune asta.
Albumul e scris de mult timp, dar lucrez cu artisti. Alerg inca dupa Autistul. Am 3 albume gata, mai e de asteptat macar 6 luni pana la lansarea urmatorului. Nu cred in oamenii cu o creativitate dusa la infinit. Avem la dispozite o anumita cantitate de informatii pe care o consumam in timpul vietii daca suntem norocosi.
- E cool sa fii artist?
- Nu stiu, tu sa-mi spui. Mie mi se pare atat de firesc. Nefiresc mi se pare ce faci tu, sa te duci dimineata la munca si sa spui Buna dimineata, sefa.
- Se spune despre tine ca esti fie nebun, fie genial. Tu cum te consideri?
- Se cheama schizofrenie. Sociala. Granita dintre nebunie si genialitate e extrem de mica. Sunt suficient de genial ca sa par nebun si suficient de nebun ca sa pot fi explicat ca fiind genial. Ca asa scapi cel mai usor de reusitele mele. Cand incerci sa le explici. "Uite bah ala a reusit, da bah da, ala e nebun". Nu judeca nimeni ce a trebuit sa fac ca sa reusesc. "Bah, da ala e genial". Si atunci iar ai scapat, ca ti se pare un univers de neatins. E o conventie si asta. Nu sunt cu nimic diferit.
- Ciclist, crupier, vanzator de ziare - si cred ca lista poate continua cu exemple la fel de neobisnuite. Ce spun optiunile astea despre tine?
- Mi-a placut mult bicicleta. La 5 ani am furat prima mea bicicleta. I-am furat-o unei fetite din fata unei cofetarii de la Vitan. M-a prins ta-su si i-am dat-o inapoi. Dar am facut cateva ture. Ma fascina obiectul ala. Si am fost extrem de norocos. Am dus fascinatia asta pana la a fi multiplu campion de ciclism. Era mai simplu sa mananci de la Lotul National. Apoi, carator de scule, nu mi-e jena, sunt mandru, am muncit penru banii mei si de asta ma menajez acum. Am lucrat la cazino, am ajuns destul de bine pana mi-am dat seama ca imi traieste un cretin viata. Sunt foarte plictisitor. Mi-a fost si foarte frica, pentru ca cei mai multi dintre noi alegem sa ne impingem visele foarte departe, e ultimul nivel de rezistenta. Al nostru in fata noastra. Vorbesti cu tine si-ti zici: "Bai, stii, mie mi-ar fi placut sa fiu pictor nu director de banca. Impingi visele astea atat de departe incat in cele din urma nu faci decat sa amani inevitabilul.
- Te-ai apucat de muzica foarte tarziu. S-a intamplat asta din lipsa de incredere sau de talent?
- Frica a fost cauza. Mi-a fost frica sa nu o dau in bara cu lucrul despre care simteam ca ma defineste cel mai profund. Adica intersectia dintre mine si societate trecea prin muzica. Si daca asta imi asigura un succes lamentabil dar rasunator o beleam. Mi-a luat 33 de ani sa-mi depasesc momentul. Incercam de la 18 ani. Am fost fricos pana cand mi-am dat seama ca nu am de ce sa-mi cer scuze pentru ce sunt. Restul e pur noroc. As fi imbecil sa nu recunosc ca am avut norocul sa am langa mine oameni speciali. Si multa sansa. Pe de alta parte, nu am cerut oamenilor de langa mine decat 15% din ce imi cer mie.
- E nevoie de dictionar pentru a intelege muzica ta? Ma refer la 10 si la manualul sau de utilizare. Stiu oameni care plang la ea si altii care raman blocati.
- Stiu ca te referi la 10. Caderea din rai are cuvinte din alea gen logica, metafizica, adevar - de-a dreptul inspaimantatoare. Pentru ele ai nevoie de dictionar. La 10 iti trebuie doar putina disponibilitate si placerea de a te juca cu drag cu mintea ta. Nu e o poveste de dragoste, ci extrem de multa maraiala si dinti stransi si gemete de furie. Eram cu casa inchiriata ca sa strang bani, stateam la un prieten, am locuit chiar si intr-un Trabant. Mi-a luat rebusul asa ca eu m-am facut propriul meu rebus. Asa a iesit 10. Nu cred in Decalog, dar cred in comunicarea cu noi insine.
- Daca ai fi presedintele Romaniei, ce ai face cu artistii care tuna si fulgera impotriva politicienilor?
- As incerca sa tin cont de ei pentru ca la nivel de reprezentativitate niciun politician nu ne-a reprezentat in strainatate mai bine ca artistii.
Ar trebui sa stim ca arta duce lucrurile inainte si nu conventia. Desi politica ar trebui sa fie compromisul pe care esti dispus sa-l faci in favoarea patriei. Ce cuvinte mari!
- Exista o Ea care sa te cuprinda in totalitate? Cum ar trebui sa fie?
- Perfecta ca mine. Trebuie sa fie un om viu. Frumoasa, nu cred in frumusetea din interior si ea sa fie urata ca trenul in gara sau ca noaptea. Asta cu misoginismul e tare la moda. Evident, e cea mai buna arma de seductie. Femeile sunt, insa, cele mai multe dintre ele, proaste.
- Crezi ca muzica ta poate schimba ceva?
- A si facut-o. Nu ma intereseaza societatea in ansamblul ei. Foarte multa lume m-a acuzat la un moment dat ca am facut publica povestea vietii ele cu un scop comercial. Am facut-o pentru ca aveam o datorie fata de cei care au avut parte de o copilarie ca a mea si care dezvolta un sindrom din asta de vinovatie, numit complexul supravietuitorului. Ceea ce e absurd. Am citit mult ca sa scap de angoasa asta. Si atunci, daca doar un pusti care a venit la mine plecand dintr-un sistem institutionalizat e bine acum, atunci am facut ce trebuia. Nu vreau sa-i salvez pe toti, e alegerea fiecaruia. Dar macar sa pun pe tapet forta exemplului. Pentru ca nimic nu e mai decisiv decat asta. Noi nu avem modele. Eu am vrut sa ma transform in model pentru copiii astia. Si am facut-o asumat.
- Pot acuza muzica ta de tezism, ca de lipsa de imaginatie sigur nu este cazul. Dar pot melodiile tale fi resimtite prea mult ca pe niste lectii?
- Crezi ca e de rau asta? Nu e deloc. Ma adresez unui procent de 0,01 % din Romania, cei care nu au murit inca. Restul de cretini pot sa moara, nu ma intereseaza. Cand faci un album axat pe o tema e deja mult prea mult. La ce am facut eu e greu sa ma depaseasca altii. Deci e ok sa fii tezist. Eu de-abia astept sa scap de albumele astea ca sa ma apuc sa scriu si muzica. (sursa:petocuri)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu