luni, 3 octombrie 2022

Tucker Carlson: This is an atrocity

Tucker Carlson la Fox News
"Urăsc să încep seara de marți într-o notă sumbră, dar una dintre marile catastrofele de mediu se desfășoară chiar acum în largul coastelor Danemarcei.
Gazoductele Nord Stream, niște conducte enorme rusești care transportă gazele naturale spre Europa occidentală au fost găurite.
În momentul în care vorbim, Nord Stream 1 și Nord Stream 2 emană milioane de metri cubi de gaze naturale în Marea Baltică.
Imaginile aeriene pe care le puteți vedea pe ecran arată o suprafață cu bule toxice de o jumătate de milă lățime.
Putem doar să ne imaginăm câte mamifere marine sunt ucise în acest moment – un număr incalculabil.
Însă marile distrugeri pe termen lung ar putea fi cele din atmosferă.

Gazul natural conține 90% metan. Metanul, așa cum Joe Biden v-a spus deseori, este factorul determinant al încălzirii globale, care, evident, reprezintă o amenințare existențială la adresa omenirii și a planetei.

Așa că dacă vă făceați griji în legătură cu schimbarea climatică, ceea ce tocmai s-a întâmplat cu conductele Nord Stream este o apropiere de Apocalipsă mai mare ca niciodată.

Întrebarea este: cum s-a petrecut? Se pare că nu a fost un accident.

Exact în același timp în care au fost detectate scurgerile la conducte, oficialii suedezi au înregistrat două puternice explozii submarine, fiecare dintre ele având echivalentul a sute de kilograme de TNT.

Nimic natural nu poate provoca așa ceva. Aproape imediat după explozii, conductele au început să aibă scurgeri în trei locuri.

Prin urmare, există o singură explicație pentru ce s-a întâmplat. A fost un act de terorism industrial. Lucru evident pentru premierul Poloniei, care nu a întârziat să o spună. 

Mateusz Morawiecki, prim-ministrul Poloniei: Astăzi, avem de-a face cu un gest de sabotaj. Nu cunoaștem încă amănuntele privind ceea ce s-a petrecut, dar se vede limpede că e vorba de un act de sabotaj, un act care marchează probabil etapa următoare în escaladarea situației cu care ne confruntăm în Ucraina.

„Se vede limpede, spune el, că e vorba de un act de sabotaj”, de un act de terorism.

Ei da, vedem. Întrebarea este cine l-a făcut?

Desigur, suspectul principal este evident. Același om care a provocat inflația aici, în Statele Unite, și i-a furat în 2016 alegerile lui Hillary Clinton. Este Vladimir Putin,

Washington Post are dreptate. „Putin, proclamă ziarul, este pe punctul de a folosi conductele Nord Stream ca arme.”

Potrivit ambasadorului Canadei la ONU, Vladimir Putin a decis să utilizeze „poluarea ca un act de război”.

Twitterimea progresistă a aprobat cu entuziasm această concluzie: „Putin a făcut-o”.

Chestia poate părea logică până stai și te gândești un moment.

Vladimir Putin poate că este rău. Așa ni se spune. Dar este și stupid?

Dacă ai fi Vladimir Putin, atunci înseamnă că ai fi un imbecil sinucigaș să îți arunci în aer propria conductă energetică. Dacă ești întreg la cap, e singurul lucru pe care nu l-ai face niciodată.

Gazoductele sunt principala ta sursă de energie și de bogăție. Și, nu în ultimul rând, cel mai important instrument prin care poți influența alte țări.

Europa are mai mult ca niciodată nevoie de energia ta pe măsură ce se apropie iarna.

Dacă nu poți furniza această energie, atunci țări ca Germania nu mai sunt interesate de ce dorești tu.

Ești în mijlocul unui război total, așa că ai nevoie de toate pârghiile posibile.

În aceste condiții, nu ai cum să îți arunci în aer Nord Stream 1 și 2.

Este atât de evident încât până și faimosul nostru secretar de stat, Tony Blinken, a părut să recunoască. Sabotarea Nord Stream, a declarat el azi, „evident, nu este  în interesul nimănui”.

Adevărat, însă numai pe jumătate.

Este adevărat că aruncarea în aer a Nord Stream nu îl ajută pe Vladimir Putin. De ce ar face-o?

Dar asta nu înseamnă că alte țări nu ar putea lua în considerare să o facă. Știm că este așa pentru că cel puțin una dintre ele a spus-o public.

La începutul lui februarie, când nu trecuseră trei săptămâni de la începutul Războiului din Ucraina, Joe Biden a afirmat în fața camerelor că ar putea distruge aceste conducte.

Priviți:

(Scena a avut loc în prezența cancelarului german Olof Scholz - n.tr.)

Joe Biden: O invazie a Rusiei înseamnă ca tancuri sau trupe să treacă frontiera Ucrainei din nou. Atunci nu va mai exista un Nord Stream 2. Îi punem capăt.

Reporter: Dar cum? Cum veți proceda exact, dat fiind că proiectul și controlul asupra lui se află sub controlul Germaniei?

Biden: O vom face. Vă promit, vom fi capabili să o facem.


 


Fiți atenți la cuvinte! Și este președinte. Nu spune aceste cuvinte la întâmplare, mai ales că are cartonașe pentru citit.

Nu a spus: „Voi opri temporar livrarea de gaze din Rusia către Germania”.

A spus: „Nu va mai exista un Nord Stream 2”.

„Cum veți face asta?”, a fost întrebat.

„Vă promit, vom fi capabili să o facem.”

Ei s-au gândit la asta și totuși cei care au privit, inclusiv noi, nu l-am luat pe Biden în serios când a spus-o.

Este același președinte care a declarat că schimbarea climatică este cea mai cea urgență din lume.

Este același om care vă oprea să folosiți sobe cu lemne sau să conduceți un SUV din cauza emisiilor.

Este același tip care a cheltuit miliarde încercând să combată flatulența la vaci din cauza metanului.

Ar fi capabil omul ăsta să arunce în aer o conductă cu metan în Marea Baltică?

E greu de imaginat.

Ar fi un act incredibil de iresponsabil. Ar fi genul de lucruri pe care le-ai face dacă ai dori să declanșezi un război nuclear.

Ar fi un gest nebunesc și totuși, privind înapoi, este evident că se gândeau la asta, pentru că Joe Biden nu este singurul care a spus-o.

Victoria Nuland, de la Departamentul de Stat, a zis cam același lucru. Toată viața ei, Nuland a fost o adeptă a războiului.

A făcut tot ce a putut pentru a provoca invazia din Irak.

A participat la punerea la cale a răsturnării guvernului din Ucraina în 2014.

Așadar, e limpede, e capabilă de orice... Dar terorism de mediu?

Până și pentru Toria Nuland ar fi părut prea mult.

Și totuși iat-o, în luna ianuarie:

Victoria Nuland: Cu privire la Nord Stream 2, continuăm să avem discuții foarte solide și clare cu aliații germani și doresc să fiu clară astăzi cu dvs. Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul, Nord Stream 2 nu va merge mai departe.

„Într-un fel sau altul”, vom opri Nord Stream 2.

Privind retrospectiv, aceste cuvinte din urmă cu opt luni par terifiante, acum când gazul natural curge în Marea Baltică și se duce apoi în atmosferă.

Trebuie deci să te întrebi: ar putea administrația Biden realmente să facă așa ceva?

Nu putem spune cu certitudine. Nu știm cu siguranță.

Putem doar să vă spunem că aliați apropiați de Casa Albă a lui Biden sunt convinși că a făcut-o.

Radek Sikorski este un politician polonez, președintele delegației UE-SUA din Parlamentul European.

Are conexiuni. Este și soțul ziaristei Anne Applebaum de la The Atlantic, o cântăreață a administrației Biden.

Sikorski este atât de apropiat de Joe Biden încât are la profilul de pe Twitter o poză cu ei doi.

Deci, când conducta a explodat, Sikorski a reacționat imediat. Iată ce a scris: „Thank you, USA”.

Încă o dată: a făcut administrația Biden realmente așa ceva?

Este greu de crezut. Dar fiind că este o monstruozitate, efectiv un act de terorism, nu dorim să facem această acuzație.

Dar trebuie să vă spunem că, poate nu printr-o coincidență, tocmai astăzi a fost inaugurată o nouă conductă. Una care transportă gaze naturale nerusești în aproximativ aceleași zone ca Nord Stream 1 și 2.

I se spune Conducta Baltică. A fost inaugurată în Polonia.

Va transporta gaze naturale din Norvegia, prin Danemarca, către Polonia și alte țări vecine.

Și care probabil va avea succes, pentru că acum are mai puțină concurență.

Dar Casa Albă ce spune? Cum comentează ce s-a întâmplat azi?

Ei bine, nu manifestă prea mult entuziasm pentru a-și nega responsabilitatea. Dimpotrivă, vorbește de avantajele apărute.

Iat-o pe purtătoarea de cuvânt prezidențială remarcând că distrugerea unei conducte energetice este o nouă oportunitate pentru noi să ne cumpărăm o mașină electrică:

Karine Jean-Pierre: Așa cum știți cu toții, aceste conducte nu pompau gaze în Europa, iar NS2 nu a fost niciodată operațională. NS1 nu era operațională de câteva săptămâni, pentru că Putin folosește energia ca pe o armă, lucru pe care l-am spus de multe ori. Aceasta nu face decât să sublinieze importanța eforturilor noastre de a colabora pentru a avea aprovizionări alternative cu gaze în Europa și pentru a susține eforturile vizând reducerea consumului de gaze și a ajunge mai  repede la o veritabilă independență energetică, trecând la o economie pe bază de energie curată.

Așa, deci... „Să trecem la energie curată” înseamnă că indivizii care ar putea foarte bine fi responsabili de eliberarea metanului în Marea Baltică și în atmosferă la un nivel pe care majoritatea oamenilor nici măcar nu și-l pot imagina, tipii care vă vorbesc de SUV-ul vostru este posibil să fi aruncat în aer un gazoduct și să fi creat una dintre cele mai mari catastrofe ale epocii noastre, din cauza efectelor produse asupra mediului.

Dacă într-adevăr au făcut-o, ar fi unul din lucrurile cele mai nebunești și mai distrugătoare pe care le-a făcut o administrație americană de-a lungul istoriei.

Și totuși ar fi în totală coerență cu tot ceea ce această administrație face.

Ce face ea? Distruge. Oamenii ăștia nu au construit nimic, absolut nimic.

În schimb, demolează și profanează, de la statui istorice la Constituție și la infrastructura energetică. Și nimeni din Congres nu încearcă să oprească distrugerile.

Se pregătesc pentru inevitabila prăbușire.

În această seară, Senatul a înaintat un proict de lege cu cheltuieli în valoare de 35 de milioane de dolari Departamentului Energiei „pentru a se pregăti și reacționa la potențiale incidente nucleare și radiologice în Ucraina”.

CUM?

Proiectul de lege aduce cheltuielile totale ale Statelor Unite în Ucraina, cu războiul, dar și cu finanțarea guvernului de la Kiev sau cu livrările de energie la 67 de miliarde de dolari.

Ce înseamnă asta? Este mai mult decât întregul buget militar al Rusiei pe anul trecut.

Iar Congresul se așteaptă să adopte acest proiect de lege până la sfârșitul săptămânii, cu Republicanii dând din cap ca niște zombi ce sunt.

Care vor fi efectele sabotajului? Orice acțiune are și o reacțiune, de forță egală și opusă.

Aruncarea în aer a conductelor din Marea Baltică anunță că am intrat într-o nouă fază. Una în care Statele Unite sunt implicate direct în război cu cea mai mare putere nucleară a lumii.

Asta nu înseamnă că vom ajunge imediat la un conflict nuclear, dar consecințe vor fi.

Dacă noi aruncăm în aer conductele Nord Stream, de ce Rusia nu ne-ar tăia cablurile transoceanice de internet?

Ce s-ar întâmpla dacă ar face asta? Ce s-ar întâmpla dacă băncile din Londra nu ar mai putea comunica cu băncile din New York?

Doar atât, lăsând deoparte efectele potențiale asupra rețelei noastre electrice... Să zicem doar că băncile nu ar putea comunica între ele timp de o zi. Care ar fi efectul economic?

Unul în cascadă, mergând până la casa voastră. Am putea asista o prăbușire generală. Am putea foarte rapid ajunge în niște condiții similare unei țări din lumea a treia. Atât de mare este miza.

Tipii din spatele acestei afaceri, geniile ca Toria Nuland, s-au gândit măcar la consecințe?

Poate că au făcut-o.

Poate că tocmai ăsta este și scopul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu