marți, 26 noiembrie 2019

Pentru Favian Daniel Tudor

Pentru Favian Daniel Tudor

Pentru Favian Daniel Tudor
COMUNICATDE PRESĂ

Concert caritabil deCrăciun - Mircea Vintilă si Florin Chilian invitati speciali

În data de 11 decembrie, Adarta Cartae, organizează laOld Mike Pub din București concertul caritabil de Crăciun. Mircea Vintilăsi Florin Chiliansusțin, pro bono, concertul caritabil, pentru Favian Daniel Tudor.

Băiețelul, care s-a născut în Bumbeşti Jiu, județulGorj, are 5 ani și în anul 2018 a suferit un accident cumplit la un loc dejoacă: a căzut într-o țeavă care i-a perforat ochiul stâng. Copilul a trecutdeja prin trei intervenții chirurgicale, una în România și două în Turcia, daracestea nu au avut rezultate bune. Acum, singura lui șansă de a-și recuperavederea este să fie operat la o clinică din Georgia, SUA. Pentru procedura dereconstrucție a ochiului, sunt necesari 50 000 de euro, din care familia areușit să strângă până acum cam jumătate.

După ce Moș Nicolae va fi lăsat deja cadouri încizmulițele copiilor cuminți, Favian încă se va afla în așteptarea celui maidorit cadou: lumina ochiului stâng. Dar de Crăciun, cu ajutorul unor oameni cusuflet mare, ar putea avea șansa la operația pe care familia lui, singură, nuși-o poate permite.

Lafinalul concertului, se va organiza o licitație în cadrul căreia vor fi puse învânzare obiecte donate de artiști. Întreaga sumă va merge către operația luiVlăduț. Intrarea la eveniment este liberă.

Inițiativa organizării concertului caritabil dedicatlui Favian aparține Adarta Cartae iar companiile DVR Pharm si AdSymphony s-aualaturat cauzei.

Vă așteptăm alături denoi, să readucem lumina în ochii lui Favian!

Donațiise pot face și în conturile bancare deschise pe numele Tudor Vasile Cosmin:

· în EUR: RO71BTRLEURCRT0466831901

· înRON: RO24BTRLRONCRT0466831901

La multi ani dragul nostru Ivan Patzaichin!

26 nov 2019
Impresionanta și emoționanta sărbătorire a Campionului.
IVAN PATZAICHIN-70
La multi ani dragul nostru Ivan Patzaichin!

Pagaia frântă și Patria ruptă

În 1972, la JO de la Munchen, în seriile de calificare la cursa de Canoe simplu 1000 m, după primele lovituri, pagaia lui Patzaichin s-a rupt. Regulamentul de concurs permitea oprirea cursei doar dacă se produceau nereguli în primii 25 de metri.

Însă, arbitrii n-au observat când Ivan a ridicat pagaia și a arătat că aceasta fusese ruptă. Din cauza valurilor, barca a depășit linia celor 25 de metri și Ivan s-a văzut nevoit să continue cursa cu un ciot de pagaie, încercând să nu depășească limitele culoarului de concurs.

După 3 minute de la sosirea penultimului sportiv, Ivan s-a apropiat de sosire, în aplauzele publicului, care nu avea cum să vadă că el se folosea de pagaie ruptă. După terminarea cursei a fost declarat descalificat prin abandon, contrar regulamentului care nu prevedea un barem de timp în care să se desfășoare proba.

După contestații din partea oficialilor români, lui Ivan i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări. Atunci a început miracolul. Patzaichin, deși era mai obosit decât toți adversarii săi, a participat la recalificări, apoi a mers în semifinale și în finală, unde a terminat pe primul loc într-o manieră categorică.

Întâmplarea aceasta ar trebui să fie lecția de istorie a românilor. Un neam care s-a trezit dintr-o dată cu țara frântă în două. Dar care a găsit puterea să se ridice, să strângă din dinți și să meargă mai departe.

La multi ani, Ivan Patzaichin!

duminică, 24 noiembrie 2019

Florin Chilian ❌ Colț de Lup ❌ Rock!





Colț de Lup
Muzică: Florin Chilian
Versuri: Florin Chilian

Colț de Lup - Haită nebună
Urlă nopțile la Lună
Colț de Lup pe Quită Spartă
Urlă nopțile la Soartă

Sus în taina Stelelor - Luna!
Langă strunga Viselor- Zâna!
Ciob de Rouă risipit
Ursitoarele-au ursit

Floare galbenă de Rai

În poiana Magului
Sub Crucea Destinuluii
Lupii Albi cu colți de ger
Frații mei dintr-un alt Cer

Îmi botează frații Lupi - Luna!
Frații mei, de sânge, rupți - Zâna!
Se desfac blestemele
Se sfințesc Destinele

https://www.youtube.com/watch?v=ax0gY41wokg

duminică, 10 noiembrie 2019

Florin Chilian - Suflete de slugă! - Gala Europa Liberă acasă!

Suflete de slugă


Cât o să mai staţi
Cât să înduraţi
Un destin de cârpă, unde să vă ducă să vedeţi că nu e unde?
Când vă veţi răspunde

Cât te umileşti
Cât te ploconeşti
Cât te risipeşti
Când te răzvrăteşti coloana să-ţi stea dreaptă
Cât te mai holbezi la poartă?

Stau ai noştrii-n parlament
Cum stau puricii pă câinele’ turbat
Cum stă gaura-n ciment
Cum stă musca pă că… dar nu!

Prea multă prostie
Doar ipocrizie
Staţi ascunşi în turmă, trăiţi la borcan vieţi de şobolan
Vieţi trăite-n van

Cât te umileşti
Cât te ploconeşti
Cât te risipeşti
Când te răzvrăteşti coloana să-ţi stea dreaptă
Cât te mai holbezi la poartă?

Stau ai noştrii-n parlament
Cum stau puricii pă câinele’ turbat
Cum stă gaura-n ciment
Cum stă musca pă că… dar nu!

Suflete de slugă
Apa-i mult prea udă
Doare mult prea tare să stai în picioare, să poţi spune nu
Nu poţi spune nu!

Câtă laşitate
Câtă nedreptate
Cât pământ în gură, câte să-nghiţiţi pînă vă treziţi
Cât vă mai minţiţi

Stau ai noştrii-n parlament
Cum stau puricii pă câinele’ turbat
Cum stă gaura-n ciment
Cum stă musca pă că… dar nu!

Nu-i vorba de voi nu!
Nu-i vorba de voi nu!
Voi nu sunteţi aşa
Nu, nu-i vorba de voi nu!
Nu-i vorba de voi nu!
Voi nu sunteţi aşa
Nu, nu-i vorba de noi nu!
Nu-i vorba de noi nu!
Noi nu suntem aşa
Nu, nu-i vorba de voi nu!
Nu-i vorba de noi nu!
Noi nu suntem

Votat. Romania – Alegeri prezidentiale 10 noiembrie 2019

Votat. Romania – Alegeri prezidentiale 10 noiembrie 2019: Read More



Un exercitiu pe cat de inutil pe atat de putin necesar. - Votat! Pastram si pazim strasnic aparentele.
Nici macar forma lor nu ne mai intereseaza, a aparentelor zic... Dovada este "campania pentru prezidentiale" de acum.
Aparente cat de cat sa fie si este in regula.


Acelas tip de aparente pastrata de o familie unde tata isi violeaza
fica de doi ani si o supune in siguranta pe care i-o confera
"intimitatea casei" in clar obscurul din spatele zidurilor la
perversiuni de neimaginat, toate acestea cu acordul, acceptul si complicitatea mamei prea preocupata sa nu-si piarda sotul si "imaginea" in lume.

O mama a carei unica grija este: Sa nu se afle! Ce o sa spuna vecinii despre noi daca se afla?!!!

Votat!
Unde meregem in lume pentru a castiga la “vot” alegerile din Romania?

Alegeri prezidentiale 10 noiembrie 2019

“Alegerile” din Romania se castiga oriunde pe pamantul asta numai votand in Romania nu.

vineri, 1 noiembrie 2019

Florin Chilian - Oameni singuri













Prea suntem bolnavi de ura.
Pentru cand vor fi vremuri mai normale la cap: Undeva e ceva ce din urma ne cheama mereu....